Ilie Năstase îl atacă pe Mugur Isărescu: A murit prematur, la 20 de ani. Dumnezeu să-l ierte!

Ilie Năstase îl atacă pe Mugur Isărescu: A murit prematur, la 20 de ani. Dumnezeu să-l ierte!
Publicat: 24/05/2018, 10:33
Actualizat: 04/07/2018, 14:24

„Ne pare rău că turneul de la București a murit prematur, la 20 de ani. Vreau să îi mulțumesc domnului Isărescu și să îi spun „Dumnezeu să-l ierte”, a declarat Ilie Năstase, potrivit digisport.ro.

La finalul lui 2017, Țiriac a anunțat că va acționa în judecată BNR, după scandalul legat de Arenele BNR. Demersul a fost anunțat de magnat chiar în Parlamentul României, unde a fost însoțit de Simona Halep și Ilie Năstase. Afaceristul a depus petiții oficiale la numeroase instituții guvernamentale, în care se contestă dreptul de proprietate asupra bazei din Cotroceni.

„Sunt documente pe care noi le-am prezentat Judecătoriei București, deci începem procesul împotriva Băncii Naționale a României. Cine suntem? Suntem niște sportivi care am fost, niște sportivi care suntem și, dacă este nevoie, în următoarele săptămâni, pot să adun până la 200.000 de semnături ale sportivilor care vor fi”, explica Țiriac la acea vreme.

Inaugurate în urmă cu 46 de ani, Arenele BNR nu pot fi folosite, deoarece ISU nu a acordat aviz de funcționare din cauza tribunelor care stau să cadă.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×